a ma minuna.Si ma tot minunez
incercand sa ma definesc in raport cu oamenii, cu orasul…Totul tace in jur fara noima.
Traiesc intr-un musuroi de furnici automatizat-ultima tehnologie.Fiecare
isi poarta tacuta povara zilelor fara intrebari sau raspunsuri, fara un scop personalizat
ci doar cu false imagini ale propriei umbre.
Cele dezrobite innebunesc.Lipsa monotoniei face sa erupa brusc anarhia
micului neuron pe care il poseda.Altele isi creaza iluzia libertatii incercand
sa stoarca din bietul posesor de dendrite ceea ce neam de neamul lor nu a putut.Alcatuiesc
imaginar fantastice alegorii de decorat peretii musuroiului pentru ca mai apoi
talpa unui copilas , mult prea dornic de a explora , sa striveasca munca generatiilor
intr-o fractiune de secunda.
In minunata lume a harnicelor insecte regasesc diverse tipologii fantastice in
analiza ( posibile bune subiecte de talk-show-uri) separata dar …holistic
vorbind, ingropate in acelasi musuroi.
M-am intrebat adesea la ce folosesc si de ce ne sunt atat de dragi
aceste mici si uratele vietuitoare.Nu am reusit sa-mi ofer nici un raspuns satisfacator
dar cum nici ele nu se intreaba…de ce m-ar durea capul pe mine?!
