Cind aveam vreo 20 de ani, Doamne ah ce viatza mai duceam,
Ma dusei la primarie, sa declar casatorie, Doamne ah ce viatza mai duceam.
Cind aveam vreo 40 de ani, Doamne ah ce viatza mai duceam,
Pe copii ii ajutam, zi si noapte nu dormeam, Doamne ah ce viatza mai duceam
Mai intoarce Doamne roata, sa-mi mai vad odata soarta
Sa-mi vad anii tineretii, sa-mi vad stralucirea vietii, care Doamne fara rost s-au dus.
Cind am implinit 60 de ani, ma plimbam prin parcul cu castani
Vedeam frunzele picind, anii vietzii numarind, Doamne ah ce vitza am mai dus…
Mai intoarce Doamne roata, sa-mi mai vad odata soarta
Sa-mi vad anii tineretii, sa-mi vad stralucirea vietii, care Doamne fara rost s-au dus.
Acum spre batrinetze, cind stau si ma gindesc
As plinge cu tristete, dupa-a mea tineretze, ce azi o pretuiesc
Vai vai vai vai, omule vai, multe-n viatza ai vrea sa ai
Vai vai vai vai, omule vai, dar la viatza tu ce-i dai…
Mi-e inima amara, dupa tot ce-a trecut
Exista un copac, la mine in cartier, care imi spune buna dimineatza in fiecare zi de la inceputul acestei primaveri. Un copac care mie imi miroase a mare, a diminezti cu sunet de val si strigat de pescarusi sub razele unui soare care mangaie inainte sa inceap sa dogoreasca, a alizeu care rascoleste nisipul.
Copacul acesta se afla pe o stradutza dintr-un cartier bucurestean si garantez ca a crescut acolo din greseala. Are o delicatetze a culorilor iesita din comun. Florile sunt mici, galbene si fantastic de inmiresmate. Par a da nota definitoarie a unui parfum exotic. Iar frunzele sunt de un verde acoperit de sidef. Chiar lucesc ca si cand cineva si-ar petrece noptile imprastiind pulbere de sidef asupra lor!
Imi trezeste atat de multe amintiri pentru ca este extrem de des intalnit acasa la mine, pe malul marii si tin sa ii multumesc pe acesta cale ca exista in drumul meu in fiecare dimineatza. Pentru ca ma intampina atat de familiar, pentru ca in toata aglomeratia, zgomotul si praful matinal, imi ofera secundele mele de confort si sigurantza.
Ma jur ca am sa fac tot posibilul sa fiu o batranica simpatica. Una plina de vorbe de duh care vrea mereu sa ramana conectata la noutatile vietii.
Si daca nu am sa am masina (pentru ca mi-am papat toate punctele intre timp), am sa incerc sa nu circul cu mijloacele de transport in comun la ore de varf.
Daca, totusi, voi nimeri prin tramvai, am sa imi mushc dintii sa nu comentez la cei tineri care stau jos. E drepul lor ca si al meu. Si daca urmeaza sa cobor peste 5 statii am sa incerc sa nu ma lipesc de prima bara din mijlocul scarilor, blocand astfel fluxul de calatori, sau inducand in eroare pe toti care vor sa coboare la prima statie.
Nu am sa car sacosi grele dupa mine. Nu are sens. Oricum am sa mananc putin si ies zilnic la plimbare ca alta treaba nu am.
Dar pana la varsta a treia eu cred ca voi reusi sa imi fac o mica familie care sa ma ajute sa nu uit ce mi-am promis, sa nu devin ce nu-mi doresc. Si poate pana atunci inventeza cineva teleportarea fara consum de resurse naturale si poluare sau tineretea-fara-batranete, sau pur-si-simplu construiesc un oras special dedicat varstei a treia.Ca tare greu e, maica, sa fii o batranica simpatica!
