provinciala.ro

Detaliile fac parte
din viata mea ca sa nu va tulbur explicandu-va ca de fapt toata viata mea e o
suma de detalii, nicidecum o versiune a vreunei viziuni de asamblu. Am in
continuare prostul obicei sa imi incheiei mail-urile de office politicos cu “va
stau la dispozitie pentru mai multe detalii”, fara sa am idée de ce va urma.

Amanunte? Detalii? Picant?
Curiosi?

Mi s-a pus pata pe back-up-uri. Habar n-am cum sa le fac
mereu si probabil prestez primitiv dar fobia de a pierde informatii vitale (nu
iti dai seama cat de dependent esti de ele doar atunci cand nu le mai ai) ma face sa o dau
in paranoia.

Cum e sa nu-ti mearga aplicatia de P2P sau sa deschizi
mess-ul si sa vezi ca toate cele 100 si ceva de contacte au decis sa nu ti se
mai afiseze?! Realizezi brusc ca era singurul tau punct de contact cu multi
oameni si poate chiar cu realitatea. Cum e cand iti fura telefonul si singura
ta mare problema este faptul ca nu ti-ai mai copiat undeva numerele de
telefon!? Cum e cand deschizi calculatorul si realizezi ca desktop-ul tau nu
mai afiseaza nimic sau si mai rau afiseaza tot dar nu te lasa sa accesezi
nimic!?

Eu le-am patit iar senzatia aceea apasatoare de neputinta ma
face sa ma sufoc doar cand ma gandesc asa ca am copiat numerele din telefon pe
un doc. din calculatorul meu securizat de o solutie de securitate, am trimis o
copie pe mail ca attachment si mai am una printata, am back-up la documente pe
un server si acum am de gand sa imi salvez o copie a listei de mess pe undeva.

Nu, nu m-am dereglat dar paranoia este boala secolului si nu
am cum sa nu sufar de ea.

Muncesc de cand ma stiu. Pentru ca am facut mereu ceea ce mi-a placut si  am facut-o mereu cu pasiune. Muncesc pentru ca asta imi asigura independenta, pentru ca m-as plictisi groaznic in casa si pentru ca invat mereu lucruri noi si cunosc oameni. Cam atat.

Acum, in apropierea venerabilei varste de 26 de ani, am prima revelatie vis-a- vis de cat de importanta este alinierea obiectivelor personale cu cele ale companiei si imi dau seama ca nu am nici o tinta. Am facut mereu ce am vrut, am fost si sunt un mercenar al propriilor capricii si al securitatii financiare care a reusit sa nu isi incalce codul etic. Nu am facut decat sa invat mereu lucruri noi si sa ma folosesc de calitatile mele innascute dar incotro ma indrept? Lumea corporatista este oare capabila sa imi satisfaca nevoile? Sunt intr-adevar o rebela, un bun executant sau imi place sa fac lucrurile doar asa cum vreau eu? Am dat de mii de ori raspunsul la aceste intrebari pentru cei din HR (e simplu: le spui ceea ce vor sa auda). Problema e ca la un moment dat incepi sa crezi si tu ce spui si ajungi sa te minti atat de bine incat uiti de ce faci acest lucru.

Am parte de satisfactii?Am. Sunt mandra de ce am realizat pana acum?Sunt. Pot sa merg si mai departe pe acest drum?Pot. Dar asta vreau cu adevarat? Aici nu am raspuns.