Cateodata ma intreb.
Nu foarte mult ca ma ia durerea de cap. Dar tot ma intreb cat sa imi exersez
neuronii, sa ii pun si pe ei la munci sa simt ca nu imi ocupa spatiu, putin si
ala, degeaba.
Cand eram mica, marile
mele probleme erau ca nu aveam nici un raspuns la intrebarile cretine ale celor
mari care incercau sa inceapa o conversatie si ca nu puneam intrebari. Nu-mi
doream sa devin nimic cand urma sa cresc pentru ca eram destul de incantata de
mine in momentul respectiv si intotdeauna reuseam sa imi explic fiecare
nedumerire prin propriile forte (chiar daca abuzam un pic de imaginatie) deci
automat nu simteam nevoia niciunei lamuriri suplimentare.
Revenind la prezent, lucrurile
nu s-au schimbat foarte mult. M-am mai inaltat eu de la sol cu ceva centimetrii
seriosi dar in continuare nu tind sa devin nimic in mod deosebit. In schimb pun
atat de multe intrebari … la care cateodata, in schimb, mi-as dori sa nu
primesc raspunsuri.
nu s-au schimbat foarte mult. M-am mai inaltat eu de la sol cu ceva centimetrii
seriosi dar in continuare nu tind sa devin nimic in mod deosebit. In schimb pun
atat de multe intrebari … la care cateodata, in schimb, mi-as dori sa nu
primesc raspunsuri.
Acum, in apropierea
sfarsitului lui 2008, pe care oricum nu l-am simtit, pentru ca 90% din el nu am stiut exact in ce zi sunt (eu si acum
sunt convinsa ca sunt in 2009), deci acum ca realizez ca imi este imposibil sa
fac un rezumat anului care mi-a scapat,
ma gandesc ca anul viitor mi-as dori sa redevin copil. O dorinta atat de simpla
si de diferita de rezolutia de la miezul noptii, cand, ametit de aburii de
alcool, te visezi mereu mai superman ca de obicei si iti propui obiective
nebanuite nici de tine: sa te lasi de fumat (desi de peste 10 ani nu reusesti
nici macar sa iti inchipui cum ar fi), sa slabesti 10 kile’ (desi doar ce ai
ras o pulpa de porc), sa nu mai bei (desi ai sange in alcool)…ma rog, toate
promisiunile alea fara sens care mereu incep “de maine” pentru ca e mai usor sa
lasi pe maine ce nu poti face azi si pentru ca mereu va fi un maine.
sfarsitului lui 2008, pe care oricum nu l-am simtit, pentru ca 90% din el nu am stiut exact in ce zi sunt (eu si acum
sunt convinsa ca sunt in 2009), deci acum ca realizez ca imi este imposibil sa
fac un rezumat anului care mi-a scapat,
ma gandesc ca anul viitor mi-as dori sa redevin copil. O dorinta atat de simpla
si de diferita de rezolutia de la miezul noptii, cand, ametit de aburii de
alcool, te visezi mereu mai superman ca de obicei si iti propui obiective
nebanuite nici de tine: sa te lasi de fumat (desi de peste 10 ani nu reusesti
nici macar sa iti inchipui cum ar fi), sa slabesti 10 kile’ (desi doar ce ai
ras o pulpa de porc), sa nu mai bei (desi ai sange in alcool)…ma rog, toate
promisiunile alea fara sens care mereu incep “de maine” pentru ca e mai usor sa
lasi pe maine ce nu poti face azi si pentru ca mereu va fi un maine.
