Intre un sfarsit de zi de munca si un inceput de cina plictsitoare cu sefii, intre doua telecomenzi, un pisic si o proprietareasa, am reusit sa zaresc exact cat imi trebuia sa ma indragostesc de un film, clasic, cum am aflat ulterior - „The Meaning of Life”. Am prins scena in care anostul cuplu englez se aseaza la o masa si intreaba mult prea politicosul chelner ce au in meniu in seara respectiva. „Conversatii”, le raspunde acesta. Obisnuitul umor brit sec, desi productia e din ’82 sau ’83, ironizeaza isteric si rastoarna, in acest film, lumea in care traim azi si prejudecatile pe care le imbratisam fara a ne pune intrebari. Si nu pareau a fi pe coca.
Ne-am promis sa vedem filmul cap coada cat de curand si eu am beneficiat de o noua revelatie: voi cere ordin de restrictie ! Da, m-am decis ca voi cere ordin de restrictie imptriva tuturor individelor si indivizilor care imi invadeaza diminetile si serile cu dialoguri stupide. Vorbaria aceea ieftina si anosta pe care acesti oameni o practica sub denumirea de exercitiu de socializare, ceea ce nu reuseste sa atraga asupar lor decat izolarea sau evitarea. Nu exista small talk inteligent si fara obiective precise, nu exista om pe planeta asta care sa nu reuseasca sa ma scoata din minti mai usor decat practicand acest obicei. Nu sunt genul care sa nu faca fata la o asemenea discutie dar sa intampla rar sa am parte de replici scurte si la obiect, in tandem si spirit. Si atunci cand se intampla, persoana respectiva va purta cu mine mai mult decat un small talk. Small talk-ul pe care il apreciez si tind sa il practic nu este legat de starea vremii, a drumurilor sau intrebari mult prea personale legate de programul meu. Ironia si sarcasmul, o analiza usoara si sintetizata coerent fac o carte de vizita mai buna decat o mie de cuvinte protocolare, de suprafata, fara substanta si imaginatie.
I can fire people – o alta revelatie recenta. Ultimul obstacol si cel mai de temut in cariera mea de mica sefa. Nu e vorba de puterea autoritatii confirmata de o asemenea decizie ci de impacarea sufleteasca si mentala care imi sustine faptul ca am facut tot ce imi statea in puteri, am respectat pasii. Daca la inceput am privit-o ca pe ingenuncherea finala, acum ma simt eliberata si puternica. E un sentiment cretin de impacare ca am urmat sistemul.
Sistemul asta corporate imputit care iti da puteri de mic semizeu intr-o lume care colcaie de incompetenti. Si stim cu totii ca semizeii se mai schimba dar plebea niciodata. Nici boierii nu se puteau despartii de taranimea lor. Altfel, ei ce motiv ar fi avut sa existe?!
A fost furtuna aseara dar nu am aflat decat a doua zi de la altii. In schimb am visat urat si obositor si faptul ca nu am avut pe cine sa inlantuiesc cu bratele in afara ursului meu de plus nu m- a ajutata foarte tare.
Am regasit gandurile Floriana Jucan cand am luat din nou de pe rafturi QMagazine. Fara nici un motiv o parasisem pentru o vreme. Are femeia asta ceva fascinant in vorba si felul in care ii functioneaza filtrele asupra lumii care m-a transformat intr-un infometat cititor al gandurile pe care le imparte cu noi. Nu o cunosc dar daca intr-adevar revista aceea este coordonata de ea, iar editorialele ii apartin in intregime (cum banuiesc), Tocmai am descoperit ca fac parte din target-ul lor.
Si pentru ca sunt ganduri asternute in goana trenului pe sine, ma uit in jurul meu si simt ca imi place generatia asta care poarta rasta, distreaza pustii din tren, danseaza/deseneaza si canta dezinvolti in vagon. Generatia SIMPLU.
